Sunteti in impas? Afacerea dvs. este afectata de masurile anticoronavirus? Impreuna putem lua cele mai bune decizii pentru a ajuta afacerea dvs. sa supravietuiasca crizei!
Asigurăm suportul unor experţi în domeniul managementului de criză care vă vor ajuta să evaluaţi obiectiv situaţia juridică şi financiară a firmei dvs.
Astăzi, toate persoanele de pe Pământ sunt afectate de criza generată de COVID-19. Totul este îngheţat… Avioanele sunt la sol, graniţele se închid, oamenii sunt izolaţi în carantină, şomajul ia amploare, afacerile sunt închise, datoriile exigibile sunt amânate la plată, iar guvernele adoptă măsuri insuficiente pentru a proteja şi salva mediul economic.
Este un lanţ al slăbiciunilor. Toate domeniile sunt afectate. Măsura capacităţii de a înfrunta o asemenea criza este dată de lichidităţile de care dispune fiecare firmă… sau de îngăduinţă şi puterea financiară a creditorilor.
Toţi cei din afacerile private suntem captivi ai unei stări de urgenţă. Incertitudinea, nesiguranţa şi teama sunt stări pe care cu greu le putem controla. Pe lângă pierderile umane, epidemia mai are un „trofeu”: recesiunea economică.
Cât de capitalizate sunt companiile mici şi mijlocii româneşti pentru a rezista?
Managerii sunt „sechestraţi” în larg, departe de afacerile lor şi analizează resursele de care dispun, precum şi soluţiile de salvare. Suntem în derivă pe un ocean învolburat şi nu ştim cu adevărat pierderile provocate de furtuna puternică.
Limanul speranţei se va ivi mai devreme sau mai târziu… dar, pentru multe companii, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.
Înțelegem stresul pe care acest nivel de incertitudine îl poate provoca. Avem o echipă de experți formată din unii dintre cei mai buni și mai experimentați profesioniști de salvare și recuperare a afacerilor din țară, iar noi suntem aici pentru a ajuta afacerea dvs.
Putem sugera şi implementa împreună planul de salvare al afacerii dvs.
Soluţiile pot fi diferite de la un caz la altul:
- fie va fi necesară o negociere cu creditorii dvs.;
- fie gradul de îndatorare este atât de mare încât se impune reorganizarea companiei;
- ori fie continuarea activităţii va rostogoli bulgărele datoriilor, ceea ce înseamnă că este oportun să recunoaşteţi starea de insolvenţă şi să încercaţi să lichidaţi activele firmei pentru a acoperi pasivul.
De asemenea, vă putem sprijini în colectarea datoriilor pe care firma dvs. le are de recuperat de la alţi comercianţi.
Ce se întâmplă cu situaţia garanţiilor personale date de asociaţii/administratorii firmelor pentru a facilita primirea unui credit?
Care va fi răspunderea asociaţilor/administratorilor pentru neexecutarea obligaţiilor exigibile ale firmei?
Este posibil ca datoriile unei firmei să fie suportate, în anumite condiţii, chiar de către asociaţii/administratorii/directorii companiei. Mulţi dintre asociaţi vor încerca să susţină pierderile din această perioadă, din propriul buzunar.
Pe de altă parte, sunt cazuri în care asociaţii au garantat un împrumut al firmei cu bunuri personale. Atunci când încercaţi să găsiţi soluţii pentru a ţine firma solvabilă, ultimul lucru de care aveţi nevoie este riscul de a suporta pierderile companiei cu propriul patrimoniu.
Dacă aveţi nevoie de specialişti care să vă ofere opţiunile legale ale situaţiei de criză generată de COVID-19 vă rugăm să ne contactaţi folosind formularul de contact.