Cui ne adresăm?
Atunci când compania dvs. nu are suficienți bani pentru a-și îndeplini obligațiile financiare, presiunea creditorilor se poate ridica rapid, iar proprietarii de afaceri mici se simt captivi.
Dar puteți prelua controlul situației cât mai devreme posibil, prin intermediul unui practician autorizat în insolvență. Procedând astfel, veţi preveni pierderile din afacerea dvs. și va crește probabilitatea ca societatea să supraviețuiască.
Anual în România se închid între 135.000-150.000 firme, iar numărul insolvenţelor oscilează între 6500-12.000 de firme.
Proprietarii de companii sunt foarte conștienți de dinamica şi schimbările mediului de afaceri, precum şi de comportamentul consumatorilor cu care ne confruntăm astăzi.
Factori precum noile amenințări din partea concurenților, condițiile economice slabe, lipsa creditării, răspândirea unei epidemii la nivel naţional şi/sau internaţional, precum și modificările politicilor guvernamentale, pot avea un impact năucitor asupra întreprinderilor.
În timp ce peste 6.500 de companii din România se confruntă cu insolvența în fiecare an, nu toate ajung la faliment sau lichidare.
În momentul în care vă dați seama că afacerea dvs. este în suferință, este vital să întreprindeți acțiuni imediate pentru a inversa situația.
Un sfat bun este de a discuta problemele dvs. cu un practician calificat în insolvență, precum echipa noastră de la Rowex. Permiteți-ne să efectuăm o analiză a solvabilității companiei dvs. și să discutăm cu dvs. opțiunile disponibile.
Ne vom focaliza asupra viitorului companiei dvs., în special asupra modului în care compania dvs. poate fi salvată și modul în care investițiile pot fi protejate.
Când aveţi nevoie de un practician în insolvenţă?
- Când compania dvs. are dificultăţi să-și îndeplinească obligațiile financiare;
- Când doriţi să semnaţi acorduri de rambursare cu creditorii;
- Când doriți să vă protejați compania împotriva presiunii și acțiunilor legale ale creditorilor;
- Când asociaţii decid că lichidarea activului este cea mai bună soluţie;
- Când aveţi datorii de încasat de la persoane juridice şi/sau fizice insolvabile;
- Când sunt adoptate politici guvernamentale restrictive care afectează direct sau indirect cash flow-ul societăţii dvs;
- Când aveţi datorii personale şi întâmpinaţi dificultăţi în achitarea acestora.
Insolvența nu este sfârșitul lumii, chiar dacă la vremea respectivă poate părea. Profesionist, etic și extrem de discret, nu suntem aici pentru a vă judeca problemele sau a examina fiecare greșeală din trecut. Scopul nostru este de a vă ajuta să vă lămuriți ce înseamnă viitorul pentru dvs. și / sau afacerea dvs., astfel încât să vă oferim opţiunea cea mai bună pentru gestionarea schimbărilor.
Care sunt soluţiile juridice ale unei firme aflate în insolventa ?
Atunci când notificările creditorilor și ale recuperatorilor de datorii încep să se înmulţească, timpul devine esențial pentru a identifica o soluție eficientă de scutire a datoriei. Vă recomandăm să contactaţi specialiştii de la Rowex pentru a stopa o evoluţie negativă a situaţiei.
Dacă o companie sau o persoană fizică îți datorează bani pentru că ai furnizat bunuri sau servicii sau dacă ai împrumutat bani, ești creditor. Când devin insolvenți, vă vor trimite notificări pentru a vă informa. În consecință, va trebui să efectuaţi diferite demersuri procedurale pentru a vă recupera creanţa, respectiv să formulaţi o declaraţie de creanţă, să participați la toate ședințele adunării creditorilor și să negociați pentru un rezultat mai bun.
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență reglementează în detaliu modul în care puteţi acţiona fie în calitate de creditor, fie în calitate de debitor.
Soluţiile juridice de care dispuneţi pot fi următoarele:
- Refinanţare;
- Negocierea şi eşalonarea datoriilor prin încheierea unor acorduri speciale;
- Vânzarea parţilor sociale/acţiunilor firmei;
- Supunerea firmei unei proceduri judiciare de reorganizare;
- Lichidarea parţială sau totală a activelor/bunurilor firmei, DACĂ toate opţiunile de mai sus nu dau rezultate.
Pune capăt astăzi stres-ului cauzat de insolvenţă.
Vă recomandăm să contactaţi astăzi specialiştii noștri autorizați și cu experiență în insolvență.
Vă vom explica opțiunile disponibile și implicațiile acestor opțiuni, astfel încât să puteți analiza cu atenție care vor fi următorii dvs. pași. După ce am convenit asupra unui plan de acțiune, vă vom susține pe parcursul întregului proces, astfel încât să vă puteți readuce viața la normal cât mai curând posibil.
Despre Noi, ROWEX INSOLVENCY
Noi suntem interfaţa dintre client şi instituţia publică. Fără costuri ascunse. Servicii reale şi tranzacţii sigure.
Rowex Insolvency a apărut în timpul primei crize economice majore din secolul acesta, ca o alternativă la piaţa serviciilor de Restructurare/insolvenţă/lichidare a companiilor româneşti.
Vorbim despre anul 2008, atunci când economia românească susţinea un examen extrem de dificil. Criza de lichidităţi, falimentul băncilor, credite neperformante, şomaj, căderea dramatică a pieţei imobiliare, restructurarea datoriilor sunt doar câteva dintre cauzele ce au provocat cel mai mare val de insolvenţe din istoria recentă a României.
Experienţa acumulată în această perioadă s-a materializat atât prin consultanţa oferită, cât şi prin instrumentarea unui număr important de dosare de insolvenţă şi lichidări voluntare sau forţate.
Practicienii noștri autorizați în insolvență au abilitățile și experiența pentru a ajuta proprietarii micilor afaceri cu restructurarea, transformarea și lichidarea, precum și pentru a ajuta persoanele fizice cu procedura de insolvență personală.
Noi putem transforma o situaţie de criză în beneficiul dvs. Suntem specialişti ai creşterii afacerii dvs.
STUDII DE CAZ REORGANIZARE FIRMA
Gastro Meat este o firmă de tradiţie în domeniul prelucrării cărnii şi produselor obţinute din prelucrarea cărnii. Specialiştii de la Rowex au întocmit un plan de reorganizare a firmei care a diminuat datoriile firmei cu suma de 300.000 Euro.
Am analizat activitatea societăţii, identificând oportunităţile pentru eficientizarea activităţii şi resursele necesare pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Concluziile acestei etape ne-au permis să determinăm soluţiile cele mai bune, care au fost negociate împreună cu creditorii societăţii.
Gastro Meat SRL
Alcon Company Farmed a funcţionat în domeniul vânzării de medicamente, fiind una dintre cele mai importante lanţuri de farmacii din judeţul Dâmboviţa. Am elaborat un plan de reorganizare care a condus la stingerea unor datorii în valoare de peste 500.000 Euro.
De asemenea, am anulat în instanţă acte frauduloase ale creditorilor şi am recuperat suma de 60.000 Euro, distribuită ulterior creditorilor.
Alcon Company Farmed SRL
Tulco SA a fost înfiinţată înainte de anul 1989 în Tulcea şi a avut ca obiect de activitate fabricarea conservelor de peşte. A fost continuatoarea juridică a fostei Întreprinderi pentru Fabricarea şi Conservarea Peştelui Tulcea.
Am acordat consultanţă acţionarului majoritar în vederea conceperii strategiei de lichidare voluntară. Lichidarea voluntară a presupus acoperirea integrală a datoriilor societăţii din veniturile curente ale societăţii, valorificarea anumitor elemente de activ patrimonial, precum şi distribuirea bunurilor imobile rămase în patrimoniul societăţii către acţionarul majoritar, coroborată cu plata contravalorii acţiunilor deţinute de toţi acţionarii minoritari.
S.C. TULCO S.A.